Acestea două sunt cele mai importante simboluri ale Căii pe care, dacă le urmezi fără abatere, vei parcurge distanțele în siguranță și fără teama de a te rătăci. La început și mie mi s-a părut destul de dificil să mă incred orbește în aceste semne, dar foarte repede m-am obișnuit. Mai mult decât atât, nu am luat cu mine niciun ghid de călătorie și nu m-am rătăcit niciodată. Am primit în SJPDP o listă cu Albergue și distanțele dintre ele și am printat acasă o schemă cu cele 34 de etape care conținea și elevațiile traseului zilnic, care s-a cam dovedit a fi un pic inutilă și chiar inutil intimidantă uneori, dar despre asta vom mai vorbi.
O scoică vei primi, dacă dorești, și de la Biroul Prietenii Camino în SJPDP sau o poți cumpăra cam de oriunde pentru a ți-o atârna de rucsac. Mai toată lumea poartă atârnată scoica și este un bun semn de recunoaștere a pelerinilor între ei.
Scoica și săgeata galbenă le vei întălni mai peste tot de-a lungul drumului, vopsite, gravate, sculptate, scrijelite pe trotuare, borduri, clădiri, copaci etc. și, dacă le urmezi cu sfințenie, ele te vor conduce negreșit la Santiago de Compostela.
Există multe povești, legende sau mituri care fac legătura între scoică și Drumul Sf.Iacob. Să fie o coincidență faptul că în limba franceză aceasta este numită Coquille Saint Jacques sau în germană Jakobsmuscheln? Ea poate fi văzută și ca o metaforă, considerând că, în interpretarea sa grafică, liniile care par a semăna și cu razele soarelui sunt de fapt diferitele rute de pe care sosesc pelerinii pentru a se reuni cu toții la mormântul Sf.Iacob din Santiago de Compostela. Pelerinii medievali purtau scoica la pălărie, agățată de pelerină sau în mână și aceasta avea în acele timpuri și utilitate practică – era înlocuitorul perfect pentru farfuria din care să mănânci o supă, să iei apă de băut din râu sau măsura donației în mâncare pe care o primeau pe drum cu diverse ocazii.
În orice caz, de cele mai multe ori, scoica este însoțită de săgeata galbenă care întotdeauna îți va indica în mod corect direcția de mers.
Această săgeată galbenă își are și ea istoria sa, doar că de dată mai recentă. Don Elías Valiña Sampedro (1929-1989) a fost preotul parohiei O Cerebreiro din Lugo care a studiat în amănunt istoria pelerinajului pe Drumul Sf.Iacob și a lăsat în urma sa multe documente, articole și chiar o teză despre Camino de Santiago Universității din Salamanca.
El poate fi considerat un pionier vizionar al Căii care, convins de importanța acestei rute antice, și-a mobilizat în 1984 enoriașii pentru a salva, curăța și marca ruta de-a lungul El Camino Francés, începând cu Roncesvalles în Munții Pirinei. El este cel care a început să picteze celebra de acum săgeată galbenă care indică drumul corect, la început mai ales la răscrucile mai dificile. Se spune că acesta a condus prin tot nordul Spaniei la volanul mașinii sale Citroen GS burdușită cu vopsea galbenă pentru a vopsi săgeți galbene pe tot drumul până la Santiago. De asemenea, el este cel care a promovat și susținut înființartea de grupuri sau asociații pentru a reînvia și menține diferite segmente ale Căii și a călătorit și ținut conferințe pe la diverse Universități Europene pentru a explica importanța pe care o are Camino de Santiago ca spațiu de comunicare și înțelegere între oameni de diverse naționalități.
Prin anii ’80, când era întrebat de curioși sau chiar de poliție de ce vopsește acele săgeți galbene, Don Elías le-a spus că plănuiește o invazie, invazie pe care nu a mai apucat să o vadă împlinindu-se la cifrele din zilele noastre: în anul de grație 2015 peste 250,000 de pelerini au primit Compostela sau Certificatul de Bun Venit străbătând diversele rute, ceea ce înseamnă că mult mai mulți au participat la invazia inițială, dar parte din ei nu au mai ajuns la destinație în acel an din diverse motive.
Românul călător 